2343

E foarte posibil ca treaba asta sa devina una ingrozitoare, chiar daca folosesc cuvantul asta prea des ca sa mai aiba efectul scontat.

Am boala pe cateva cuvinte, cum am avut boala pe cateva persoane de-a lungul timpului. Cuvintele alea sunt ingrozitor, oribil, degeaba si, din cand in cand, teribil. Cam asta ar fi si viata mea amoroasa rezumata in, cat, patru cuvinte? Da, cam asa ceva. Mno, intelegeti voi. Le-am incercat pe toate. Serios, Fifty Shades of Grey? Serios?! Las-o balta.

Cunosc prea bine mediul in care ma invart ca sa nu imi dau seama ca nu o sa am nici urma de succes. Mai ales ca nu am o ordine in idei, iar asta ii ingrozeste pe oameni. Iar mie imi place sa rad de ei. E mult mai satisfacator decat sa ma gandesc la mine, la ce fac eu gresit. Satisfacator. Ei, asta cu siguranta nu e cuvantul care sa-mi descrie viata amoroasa. Poate aia imaginara, dar nici aia.

O sa reiau partea asta cand o sa vrea o editura oarecare sa dea faliment publicandu-ma. N-o sa fie nimic demn de citat pe Facebook sau pe Tumblr pe-aici, iar coperta o sa fie atat de seaca incat nici filtrele din Instagram n-o s-o faca sa arate decent. Suck it, social media. M-ai distrus pentru omenire si ai distrus cultura pentru omenire. Asta si popular culture. Am sa ma uit la seriale pentru tot restul vietii. Da-o dracului de treaba, nici nu mai stiu cum se scrie o metafora. Pentru ca toata lumea stie sa scrie metafore mai nou. Eu, una, nu mai stiu cum se scrie literatura. Toata buna inspiratie s-a scurs in copii. Copii extraordinar de destepti si talentati si mai lasati-o dracului.

Am fost culcata sub nuc cand eram copil, si numai asta ar fi destul sa explice multe chestii. Am sa scriu, in schimb, ca sa ma aflu in treaba. Poate se coboara ceva ploaie inspirationala de pe umbrelele scumpe din literatura. Daca nu, ma multumesc si cu chestia asta, pentru ca nu ma astept sa placa. O, cu siguranta nu o sa placa. 

Noiembrie?

M-am apucat de scris in ideea ca voi deveni faimoasa, ca lumea o sa stie de mine, si o sa-si intoarca fetele dupa intelectul meu pe strada. Am continuat sa scriu crezand ca o sa schimb ceva, crezand ca o sa revolutionez arta/ obiceiul de a scrie, si ca oamenii ma vor cita nestiind exact la ce ma refer. M-am oprit din scris pentru ca nu mai aveam o muza. Sau poate pentru ca habar n-am sa-mi sortez prioritatile. Hemingway de ce putea sa scrie o pagina pe zi, si sa se si imbete de 5 ori in timpul ala? A, si aia cu muza? Sa zicem ca am exagerat putin: de fapt, nu m-a mai calcat nimeni pe nervi.
Mi-ar fi placut sa devin un fel de Joyce. Varianta feminina, de secol 21. O Joyce aparent banala, dar cu niste obiceiuri cel putin obscene si cu un talent iesit din comun. In schimb, sunt o James care pare iesita din comun, scoasa din toate tiparele, unsa cu toate alifiile, dar cu niste obiceiuri( daca le pot numi asa) care nu se apropie nici macar de sfera mundanului, iar singurul meu talent este ca spun lucrurilor pe nume, dar abia atunci cand repovestesc un dialog. Sau intr-o situatie ipotetica. I make a wonderful point cand vorbesc cu mine. Poate singurul lucru pe care il am in comun cu Joyce este imaginatia bogata, iar singurul lucru sigur despre imaginatia mea este acela ca e lenesa.
Revenind, totusi, la problema initiala, nu stiu daca m-am reapucat de scris din plictiseala sau doar pentru ca vreau sa demonstrez ceva, sau pentru ca e singurul lucru la care ma pricep(?) *. Nici acum nu stiu exact de ce scriu, sau de ce am scris vreodata( ce oribile sunt prioritatile astea). Mi-e frica sa nu cumva sa fac ceva de proasta calitate, chiar daca nu stiu nici macar daca ce am facut pana acum a fost bun sau doar a fost. Cert e ca nu seamana. Deloc. Prioritatile (serios?) au facut ca stilul (care?) si/sau tematica sa nu mai semene deloc. O fi si din chestie de personalitate multipla: azi sunt Henry Miller, maine Dostoievski, dar ieri am fost actrita/ model cu foarte multe perechi de pantofi care s-a culcat cu un actor pe care il uraste toata lumea. Poate e doar un exercitiu pana ajung la stilul ala perfect. Stilul ala care va remodela cultura universala. Stilul care ma va pune in aceiasi oala cu toti ceilalti nu-stiu-cate-mii de scriitori care au vrut sa faca asta la randul lor.
Am exersat tot felul de bazaconii. Cenacluri, cluburi literare, am trecut pana si prin oribila faza a blog-ului, la care m-am intors, ce bine. Cah. Am scris de toate. Am inceput cel putin trei viitoare "cel mai bun roman pentru adolescenti", dintre care unul la 12 ani pe hartie roz, vreo doua cronici care urmau sa fie reunite sub numele " Memoriile adolescentine ale unui om care dormea pe canapea", sau ceva de genul asta. Am cochetat si cu teatrul intr-o vreme (mare greseala). Poezia, totusi, nu s-a lipit niciodata de mine, si , ca sa ma exprim intr-o forma cat mai poetica:
poeziei nu-i
place de mine si nici
mie de ea punct

In cazul in care ceea ce scriu acum va fi vreodata publicat si supus criticilor literare, o sa va scutesc de o grija si voi explica tot ce e de explicat: nu ma omor dupa Joyce, mai ales ca tot ce am citit din el se rezuma la cateva pasaje din "Dubliners" si "Ulise" (nu ma duce capul atat de tare pe cat ma laud), si decenta lui corespondenta cu Nora, dar el pare un parametru bun. Adica toti stim ca e putin dubios, borderline genial. In ceea ce priveste haiku-ul de mai devreme, detin un bonsai pe nume Mao, dar asta nu inseamna nici ca am tendinte budiste, si, cu atat mai putin de celalalt fel. Inseamna doar ca realizez anumite conexiuni culturale, si ca o sa ma folosesc mereu de asta ca o scuza pentru toate prostiile pe care le spun( si mai ales pentru glumele care suna genial si sunt geniale doar la mine in cap).

*Nu stiu sigur ce sa zic despre asta. Daca scriam, inainte sa ma las, eram ori aclamata ori urata. In ambele cazuri, din tot sufletul, dar nu de foarte multi oameni. Totusi, totusi, atunci cand m-am oprit, nimeni nu s-a intrebat de ce. Eu ma intrebam, si nici acum nu stiu exact, cert e ca nimeni nu duce lipsa scrierilor mele, dar toata lumea spune "ea scrie frumos, le are cu papagalul", de parca nu m-am oprit niciodata. Cu siguranta e cel mai frumos compliment din lume, categoric. Poate ca se mint singuri, si ma mint si pe mine. Important e ca ei stiu.

De ce am dormit toata adolescenta pe o canapea

aYou’re an immense asshole.

bI’ve missed you too.

aHave you?

bNo. Never did.

aDidn’t you?

bNo.

aSo, what changed?

bYou , apparently.

aHow so?

bYou talk now.

aI’ve been talking since I was three.

bExcuse me?

aLong story, no time, let’s just get this over with.

bWhat?

aUs.

bThere is no us.

aBut there was.

bWas there?

aNo.

bSo why even say it?

aBecause you’re boring.

bWhat does that have to do with…?

aBoring.

bNot as boring as yourself.

aYou’d be surprised.

bSurprise me, then.

aI would, but I don’t want you climbing up on me again.

bClimbing?

aOr whatever it is you did.

bThere was no climbing. There were no mountains to climb.

aAgain with the small boobs thing?

bEr

aYou really haven’t changed.

bYes, I have. I like small boobs now. Not in you, of course. Do any of your friends have small boobs?

aNot one of them.

bSo, you’re the runt of the group? How predictable.

aHow predictable that you’d say that.

bO sa ajungem undeva cu discutia asta?

aNu.

bAtunci ce cauti aici?

aNever mind, I found it.

bTi-ai uitat ceva haine pe la mine?

aN-am fost niciodata la tine in casa, dumbass.

bRight, the other now-blonde with the small boobs.

aSo you do have a type, ha?

bDa, the fute-le-si-fugi one. Quite the bitches.

aSo I’ve heard. Nasol.

bCe vrei, deci?

aJust say it.

bWhat?

aDe ce m-ai chemat aici?

bTo bang you.

aEven you wouldn’t do that.

bI’ve changed.

aNo, you haven’t.

bBa da. In your stupid little head.

aPoate, dar ma gandesc la asta doar cand dorm.

bThat’s so sweet.

aYou’re quite the nightmare.

bPredictablee!

aCome on, say it.

bWhat is it that you want me to say?

aO, haide, de cand astepti sa-mi arunci asta in fata.

bAsta ce? Jesus, you’re a crazy one, fucking Christ, kid, get over yourself. Or myself, or whatever it is you need to get over.

aEasier said than done, ‘cause I’d really want to punch you in the face right now, but I’m too short.

bWant me to bend over? Or you could…

aJesus

bI’m just saying. OK, I’ll bend. I guess I deserve it, for some reason.

aAnd you finally said it.

bI didn’t mean that, you know.

aOf course you won’t let me punch you.

bNieu, the banging stuff. Jesus, I’m not nineteen anymore, sweetie.

aWell, it certainly has been a while since…

bWait, but you are!

aWhat the

bYou’re nineteen. I told you you’d look good at nineteen. I wasn’t all that wrong, it seems.

aIh

bHai, hai, asteptai sa zic asta. That doesn’t mean I’m coming back.

aI know, but I’m here, aren’t I?

bYou shouldn’t be. Maybe someday, kid. While you’re still nineteen.

aThere’s not enough money in the world.

bBut I know where you live.

aYou knew. Things’ve changed.

bYou haven’t.

aYou haven’t.

bBack to square one?

aYeah.

bSo, walk you home? My name’s   by the way.

aSorry, I don’t know you. I’ll walk myself home.

*we all know how this ended

Holland Light. Ep. 2

- Seamana putin cu tine, daca stau sa ma gandesc.

- Vaai, draga mea, ce glume teribile faci! Esti o scumpa, mai ales cand gandesti asemenea lucruri despre persoana mea. Minunat, minunat, bravo! Acum, cine, mai exact e copilu'?

- Doamne, erai acolo cand ne-am cunoscut! Il stii doar, ala putin blond, doar putin.

- Draga mea, cunosc multi "putin blonzi", si nu imi place sa port discutii lungi la telefon, decat noaptea. E ora unsprezece!

- Bine, bine, daca insisti. E destul de inalt, pe la 1, 83. Cu aproximatie, zic. Parul nu foarte lung, si...

- Un nume are?

- Desigur ca are un nume! Ce om nu are un nume? Incerc sa mi-l amintesc si iti spun. Pana atunci, cum mai e blonduta ta?

- Foarte bine, foarte bine. Inavata repede, uita si mai repede, si isi aminteste prost. Am plecat degeaba de acasa. Imagineaza-ti, pentru o fetiscana. Mai e si blonduta!

- Da, si eu speram sa aiba ceva mai mult in cap. Asta inseamna ca te intorci acasa? Nu-mi raspunde.

- Nu-ti raspund. Ce sa caut eu acasa? Ce sa caut eu acasa, cu tine? Ce as vrea eu de la tine? Esti teribila, esti groaznica! Te urasc, nu pot sa te sufar.

- Sa inteleg ca iti cam lipseste ceva anume?

- Pai, sa zicem ca da.

- De dimineata o sa gasesti plicul de ceai langa pahar, pe masa. Al doilea pahar, de la stanga la dreapta. Sa nu ma trezesti.

- Desigur. Nu te mai intalnesti cu nimeni maine?

- Decat daca ma trezesc inainte sa pleci tu de acasa.

- Teribil.

- Ne vedem la pranz.

Q era groaznic, oribil. Atat de aranjat, de multe ori mai cochet decat mine. Teribil lucru pentru o femeie. Dar era al meu, si al multor femei, dar in mare, al meu. Mai gaseam din cand in cand cate o prietena care avea o prietena care. Tot asa. Si il trimiteam la ea. Mergea din placere, dar doar daca ii placea. Din fericire, s-a intors intreg de fiecare data, chair daca, uneori, mai venea cu cate-o indigestie. O greata teribila. Fetele astea din orasele mici. O greata teribila.

Holland Light. Ep. 1

- Esti draguta tu asa, de fel. Dar... A, nu stiu, ai ceva. Dubios, mma rog, ahm...

Avea un ochi sui. Nu zic ca era deranjant, sau evident. Ii statea doar aiurea. Se uita putin aiurea. Ochiul lui aiurea. Asa se uita.

- Vorbesc serios. Adica, eu te-as lua acasa. Daca mi-ai da voie, desigur. Ca, no, nu pot sa, intelegi tu. Nu, n-as vrea sa fac asta.

- Doar nu te astepti sa te cred?

Bine-nteles ca nu mi-am stapanit chicotitul. De ce as fi facut-o? Oricum, el era nesigur de la inceput, acum avea si motiv sa fie. Si, pana la urma, nu era ca si cum eu as fi vrut asta. El, zic. Nu eu, eu nu aveam talentul de a ma pricopsi cu un barbat de dragul de a ma pricopsi cu un barbat. Mai ales unul asa, din felul astuia. Era tolomac, bleg. Aratos, desigur, altfel n-as fi fost aici, dar simplu in gandire, mecanic in ceea ce facea, parea ca are sa se franga cat de curand. Nu-mi place asta la un barbat. Pare asa, cum sa zic, nu prea barbat. El, barbatul, eu, dezamagita.

- Vrei sa mai mergem pe undeva? ma intreba el sfios.

- Paaai, ia sa vedem unde am putea merge fara sa fim vazuti de oameni care ar crede ca facem altceva decat facem. Nu vreau sa ma vada careva si sa spuna ca iar am iesit pe piata, sa zic asa. Nu, n-as vrea asta. Saracul era deja pierdut. Ii tremura nasul, si scapase mult, foarte mult zahar pe langa ceasca.

- Eu zic sa mai stam putin, as mai bea o cafea. Fara zahar, de data asta.

Cum zambea prostutul! Era asa de ametit, desi n-ai fi spus. Parea chiar dur, masiv, impozant, incat, daca as fi fost poate cu 3 centimetri mai scunda, mi-ar fi fost frica de el. Dar eu am ochi pentru d-astia. Si el nu era decat un tip cu un ochi putin sui, nimic suparator.

- Vrei sa vii pe la mine? Asa, pe la vreo cinci? Sase? Sau mai tarziu, sau maine. Cand vrei. Ne uitam la un film, ce zici?

- Nu as vrea sa..

- Sa deranjezi? Ei da, n-am alta treaba, si, oricum, imi lipseste prezenta unui barbat. Nu asa cum crezi tu, micutule, nu, nimic de genul ala. Doar asa. Zic si eu.

- Sa zicem ca as veni, nu stiu, intr-o marti.

- Nu veni marti, nu ma gasesti acasa.

- Nu, era o idee, adica, ipotetic vorbind, daca as veni intr-o zi oarecare la tine...

- Nu marti.

- O zi oarecare, in afara de marti. Si ne-am uita la un film, ai spus, nu?

- Un film, o sticla de vin, muzica, orice.

- Sa zicem ca un film. Ce film? Adica, nu putem sa ne uitam la ceva romantic...

- Vai, dragul de tine, tu ce crezi ca fac, baietas? Atrag tinerei asa ca tine la mine in casa si ii pun sa se uite la filme siropoase? Recunosc, ar fi o tortura extraordinara pentru unul asa ca tine, dar nu, scumpule, am un anumit nivel sub care nu cobor.

- Niciodata?

- Intrebi cam multe.

- Ma interesezi.

- Asta ar fi ceva nou!

Daca s-ar fi uitat macar doua secunde intregi la mine, si-ar fi dat seama ca nu imi placea sa aud asa ceva din gura unui barbat. Ma simteam ca o bucata de carne, vita, in cel mai bun caz. Niciodata pui. Dar nuu, el era sfios, firav ca o caprioara. Teribila insusire ca barbat. Nu-mi placea deloc. Si continuam sa ma intreb daca merita, si daca merita, de ce merita? Merita, desigur. Nu-mi ieseam din mana cat era Q plecat. Oribila porecla, Q. Desigur, nu asa il cheama. Dar eu ii spun Q. Doar eu ii spun Q.

- Eu as fi crezut ca o doamna ca tine...

- Domnisoara.

- Ehm, o domnisoara ca tine primeste numeroase de astfel, cum sa le zic? Sa le zic complimente, sa le zic avansuri? Ajuta-ma putin.

- Eu, una, le-as spune porcarii. Mari porcarii.

- Dar sunt bine intentionate, iti jur!

- Da, asta te face pe tine mai fetita decat restul barbatilor. Nu mi-o lua in nume de rau, dar barbatii nu sunt galanti decat daca vor ceva. De aceea n-ai sa vezi un barbat purtandu-se frumos cu soacra-sa.

- Iti pot demonstra contrariul. Nu vreau nimic de la tine, cu toate astea, ma oblig singur sa ma port cum ma port. La drept vorbind, nici nu m-as putea purta altfel cu tine. Parca o ceri, parca scrie in manualul de utilizare "A se manevra cu maniere."

Era primul lucru amuzant pe care il spusese toata dimineata. Era teribil de plictisitor baiatul asta. Groaznic. Dar tot nu puteam sa-l las asa. Ma chemase la cafea de ceva vreme, si, in lipsa de inspiratie intr-o seara, i-am promis ca il voi insoti in saptama urmatoare. Nu e bine sa iti incepi ziua cu cineva plictisitor. 

Ocru turbat si dungi.

* E absurd sa crezi ca poti sa iesi din asta.

Teribil de adevarat e faptul ca oricat te-ai da cu capul de pereti, oricate tigari ai fuma, si oricati barbati ai aduce acasa [ceea ce nu e foarte elegant], ramai aceeasi chestie fara forma, fara miros. Acum ca veni vorba de asta, ai fost zaharul tuturor barbatilor care au trecut prin tine. Putin, putin, diabet. Prin urmare, ai fost aruncata pe masa si jucata la table. Interesant e ca, dupa toate astea, cineva inca e in stare sa parieze pe tine. A pariat pe rosu, si a iesit 21. E greu, da. Dimineata e foarte greu.

*E absurd sa crezi ca poti sa uiti asta.

Ce a fost penibil de la inceput, a fost faptul ca ai luat ceva de la fiecare. Bun, prost, turcoaz, cinism. Practic, tot ce a trecut prin tine, a si ramas in tine. Fara suparare, dar esti produsul masturbarii lor intelectuale. Totusi, au scos ceva relativ bun din tine, adica, un fel de saltea pe care te asezi, te culci, si dimineata pleci. Poate te vei intoarce, poate vei gasi o saltea mai mare, si mai scumpa. Adevarul e ca te-ai vandut cam scump. Ai fost indeajuns de egoista incat sa nu iti oferi inocenta primului intrat. Ai mai tinut-o putin, pana l-ai gasit pe cel mai rau dintre toti. Si cum nu aveai sa stii daca e cel mai rau, ai mai avut altii dupa, iar inocenta ta a fost vanduta la a doua intalnire.

*Si e absurd sa crezi ca mai poti manipula pe cineva.

Acum, ai invatat tot ce ai avut de invatat, ai luat tot ce ai putut lua de la oricine. Cum ai de gand sa folosesti cunostintele acumulate prin vinderea sufletului tau celui ce are cel mai putin de a face cu Raul in forma pura, ramane de vazut. Pe cine ai de gand sa arzi pe altarul unei foi de hartie de xerox? Oricum nu conteaza. Oricum nu patesti nimic atata timp cat nu raspunzi la nici o intrebare cu raspunsul adevarat. Nu mintind, desigur, doar disimulezi adevarul ca sa iti fie situatia favorabila. Si invarti lumea pe degete, si te uiti la ei cum se agita pentru tine. Asta faci si tu pana la urma. Te agiti pentru tine, in speranta ca oamenii vor trece peste orice problema, iar tu vei muri de plictiseala.

*Nimic nu e mai absurd decat sa faci abstractie de tot ce ai invatat.

Post-fall.

Si, acum, ca sa citez din niste granzi, 'e frig si vine iarna, ne cad crengile in cap, si imi ingheata tigara in palma'. Ca sa fiu mai explicita, ne ducem naibii, rostogol, pe scari, cu bratele stranse la piept. Ca sa fiu si mai explicita, e acea perioada din an. Cafeaua, cafeaua, unde imi e cafeaua? Eh, cum ziceam, e acea perioada din an in care se cauta, se ofera, dar niciodata nu se fura. Se cauta partener/a pentru sezonul de iarna, caloriferele/resourile/oalele cu apa fiarta nu incalzesc la fel de bine ca un om dispus, mai mult sau mai putin liber/a. Se ofera servicii. Variate. Si chiar nu se fura nimic, din respect, sau gelozie, pentru cadourile altora.

Desigur, ne putem astepta la orice anul asta. Ramane de vazut. Pana atunci, grija la paharele cu cafea de la automate. Frig. Tare.